Scântei între două jucătoare de top la Charleston! Belinda Bencic și Shelby Rogers și-au aruncat cuvinte grele în timpul meciului | VIDEO

Scântei între două jucătoare de top la Charleston! Belinda Bencic și Shelby Rogers și-au aruncat cuvinte grele în timpul meciului | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un moment tensionat a avut loc în noaptea de joi spre vineri, la turneul WTA 500 de la Charleston, în timpul meciului câștigat de Belinda Bencic (Elveția, 11 WTA) în fața lui Shelby Rogers (SUA, 44 WTA), scor 4-6, 7-5, 6-2 în optimile de finală.

După ce Belinda Bencic a egalat la seturi, elvețianca a fost deranjată de o reacție a lui Shelby Rogers, aruncându-i o privire răutăcioasă americancei. Apoi, Belinda nu i-a rămas datoare lui Shelby.

Scântei între două jucătoare de top la Charleston! Belinda Bencic și Shelby Rogers și-au aruncat cuvinte grele în timpul meciului

În momentul în care au trecut una pe lângă cealaltă, Belinda Bencic și Shelby Rogers au avut un schimb de cuvinte aspre: „Mi s-a părut că vrea să intre în mine și putem spune că am început deja să folosim limbajul ‘murdar’ în tenis! Nu m-a lovit, dar nu știu ce să zic… Credeam că va face asta, însă acum suntem bine”, a declarat Bencic după meci.

Belinda a făcut haz de necaz și a spus că ar fi de acord cu permiterea „limbajului murdar”, așa cum a propus Jessica Pegula: „Cred că ar fi interesant și totodată amuzant pentru oameni. Putem încerca, pentru că suntem poate prea cuminți în acest moment”, a mai spus Belinda Bencic la Tennis Channel.

După ce a câștigat meciul cu scântei în fața favoritei gazdelor, Beinda Bencic se va duela cu Ekaterina Alexandrova (Rusia, 17 WTA) în sferturile de finală ale turneului de la Charleston.

A treia jucătoare a clasamentului WTA cere permiterea limbajului „murdar” în tenis

Jessica Pegula (SUA, 3 WTA) este una dintre adeptele limbajului „murdar” în sport, iar americanca ar vrea ca șicanările și jignirile adversarului să fie permise în tenis, după modelul sporturilor de contact sau baschetului.

Pegula a generat un scandal incredibil la turneul de la Toronto 2022, numind-o „pusheriță” pe Simona Halep în timpul semifinalei câștigate de româncă, scor 2-6, 6-3, 6-4.

Americanca își dorește ca reacțiile de genul celor de la Toronto să devină o normalitate în tenis: „Băieții se simt bine și se distrează folosind un astfel de limbaj. Fetele însă iau lucrurile prea personal. Nu știu de ce. Cred că ar fi distractiv!”, a spus Jessica într-un interviu acordat WTA.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×